luni, 24 martie 2014

S-a inceput bătalia pentru marele PREMIU!!! ..... MÂNDRIA (regret am aflat prea tirziu)

ia maniaS-a inceput bătalia pentru marele PREMIU!!! - participarea la Săptămâna Modei de la Oxford, Marea Britanie.
 Un concurs (MÂNDRIA) , destinat tinerilor designeri. Aceștia sunt invitați să se inspire și să adopte Ia în creațiile lor pret-a-porter, într-o manieră nouă, creativă, modernă și inovatoare, dar foarte bine documentată și studiată.
Nata Albot
Festivalul “IA Mania” organizat de Klumea revine. Pentru a participa la concurs, designerii trebuie să respecte anumite reguli impuse de organizatori, dar care nu vor face decât să ridice calitatea colecțiilor prezentate și originalitatea pieselor care vor defila pe 21 iunie în cadrul festivalului, semnat de Klumea. 
“Am studiat situația din Moldova și am rămas uimită să descopăr cel puțin 30 de nume de tineri designeri, existenți, activi, proaspeți absolvenți sau deja cu primele colecții prin magazinele din Chișinău. Din păcate, doar câțiva dintre ei, pe alocuri, au abordat până acum elementele portului popular în creațiile lor,” susține Nata Albot, organizatoarea Ia Mania. Or portul tradițional scos din dulap de sărbători, revine tot acolo imediat cum se termină acestea. Și de tinerii designeri depinde ca Ia să devenă o tendință națională. Asta se poate întâmpla nu neapărat prin prezența nemijlocită a Iei în portul zilnic, ci prin elemente din costumul național aplicate pe diverse stiluri, de la sport la classic. 
Participanții sunt încurajați să studieze tradițiile înainte de a se apuca de treabă. În competiție sunt acceptate colecții de minim 5 piese. Se vor aprecia folosirea materialelor tradiționale, autenticitatea și modernismul, practicitatea și autenticul”. Vedeți mai jos regulamentul de participare la concurs.  

Participanți la concurs trebuie să creeze doar colecții pret-a-porter, având obligația să le țină în secret pâna la Ia Mania, adică pe 21 iunie (în preajma zilei de 24 iunie când sărbătorim Ziua Universală a Iei). Colecțiile vor fi prezentate în cadrul evenimentului, iar un juriu competent va alege cel mai talentat designer, dar și cea mai inspirată colecție. Premiul pentru căștigătorul concursului este participarea în luna noiembrie, 2014 la Săptămâna Modei de la Oxford, Marea Britanie. Organizatorul își va asuma taxa de participare la eveniment, cheltuielile de transport, viză, cazare și hrană pentru designerul căștigător.
 
Pentru a participa la concursul ”MÂNDRIA” trimiteți un CV, un portfolio cu lucrările dvs și un text de motivație la adresa klumeaevents@gmail.com. Termenul limită de depunere a dosarelor este 1 martie.

foto”Eternity meets Modernity”
Fotograf: Tudor Spînu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu